Primii pași cu Keynote Live

Folosește aplicația Keynote pentru a-ți reda prezentarea pe internet astfel încât toată lumea s-o poată vedea în timp real pe propriile dispozitive, indiferent unde se află.

Înainte de a începe

Pentru a reda prezentarea online cu Keynote Live, trebuie să faci actualizarea la cea mai recentă versiune a aplicației Keynote pentru iPhone, iPad, iPod touch sau Mac sau să folosești aplicația Keynote online pe iCloud.com. În plus, trebuie să te autentifici pe iCloud pe dispozitivul tău și să stochezi prezentarea în iCloud Drive.

Poți să inviți până la 100 de spectatori, indiferent de locația acestora, sau până la 35 de spectatori din rețeaua ta Wi-Fi locală. Pentru vizualizare, utilizatorii au nevoie de un browser web sau de ultima versiune a aplicației Keynote. Nu au nevoie de conturi iCloud pentru a viziona prezentări.

Pornirea unei prezentări pe iPhone sau iPad

  1. Deschide prezentarea în aplicația Keynote. Atinge butonul Mai multe  .
  2. Atinge Utilizează Keynote Live, apoi atinge Continuă. Se va crea un link Keynote Live pentru prezentarea ta.
  3. Atinge Invită spectatori. Selectează serviciul prin intermediul căruia vrei să trimiți invitațiile și adaugă spectatorii. Atinge Trimite sau Postează. De asemenea, poți să copiezi linkul spre prezentare și să îl lipești oriunde.
  4. Dacă vrei ca utilizatorii să introducă o parolă pentru a-ți vedea prezentarea, atinge Mai multe opțiuni. Atinge Adaugă o parolă, apoi introdu parola și atinge OK. Nu uita să trimiți această parolă spectatorilor pe care îi inviți.
  5. Dacă spectatorii sunt gata de vizionare, atinge Redă acum. Dacă vrei să pornești prezentarea altă dată, atinge Redă mai târziu. Dacă atingi Redă mai târziu, vei putea să inviți mai mulți spectatori și să adaugi sau să schimbi parola pentru Keynote Live. Când ești gata să faci prezentarea, atinge butonul Redă  în bara de instrumente, apoi atinge Redă pe Keynote Live.

Când folosești Keynote Live pentru a reda o prezentare pe iPhone sau iPad, nu vei putea folosi funcția de evidențiere pentru a desena pe diapozitive. 


Pornirea unei prezentări pe computerul tău Mac

  1. Fă clic pe butonul Keynote Live  din bara de instrumente.
  2. Fă clic pe Continuare. Se va crea un link Keynote Live pentru prezentarea ta.
  3. Fă clic pe Invită spectatori. Selectează serviciul prin intermediul căruia vrei să trimiți invitațiile și adaugă spectatorii. Fă clic pe Trimite sau Postează. De asemenea, poți să copiezi linkul spre prezentare și să îl lipești oriunde.
  4. Dacă vrei ca utilizatorii să introducă o parolă pentru a-ți vedea prezentarea, fă clic pe Mai multe opțiuni. Selectează „Solicită parolă”, apoi tastează parola și fă clic pe Fixează parola. Nu uita să trimiți această parolă spectatorilor pe care îi inviți.
  5. Dacă spectatorii sunt gata de vizionare, fă clic pe Redă acum. Dacă vrei să pornești prezentarea altă dată, fă clic pe Redă mai târziu. Dacă faci clic pe Redă mai târziu, vei putea să inviți mai mulți spectatori și să adaugi sau să schimbi parola pentru Keynote Live. Când ești gata să faci prezentarea, fă clic pe butonul Redă  în bara de instrumente, apoi fă clic pe Redă pe Keynote Live.


Pornirea unei prezentări în Keynote pentru iCloud

  1. După ce deschizi prezentarea, fă clic pe butonul Instrumente  în bara de instrumente, apoi alege opțiunea Utilizează Keynote Live. Fă clic pe Continuare. Se va crea un link spre prezentarea ta pe iCloud.com. Pentru a accesa în orice moment acest link, fă clic pe butonul Instrumente , apoi pe Configurări Keynote Live.
  2. Dacă vrei ca utilizatorii să introducă o parolă pentru a-ți vedea prezentarea, fă clic pe Mai multe opțiuni. Fă clic pe Adaugă o parolă, apoi tastează parola și fă clic pe Fixează parola. 
  3. Fă clic pe Invită spectatori. Tastează adresele de e-mail ale persoanelor pe care vrei să le inviți, apoi fă clic pe Trimite. De asemenea, poți să copiezi linkul spre prezentare și să îl lipești oriunde.
  4. Dacă spectatorii sunt gata de vizionare, fă clic pe Redă acum. Dacă vrei să pornești prezentarea altă dată, fă clic pe Redă mai târziu. Dacă faci clic pe Redă mai târziu, vei putea să inviți mai mulți spectatori și să adaugi sau să schimbi parola pentru Keynote Live. Când ești gata să faci prezentarea, fă clic pe butonul Redă  în bara de instrumente, apoi fă clic pe Redă pe Keynote Live.


Despre redarea prezentărilor

Dacă ai partajat această prezentare și ai permis altor persoane s-o editeze, acele persoane vor putea efectua în continuare editări în timp ce faci prezentarea. Persoanele care îți vizionează prezentarea nu vor vedea noile modificări decât dacă repornești prezentarea. Doar tu poți folosi Keynote Live pentru a afișa o prezentare pe care o deții, chiar dacă o partajezi cu participanții.

Când folosești Keynote Live pentru a reda o prezentare, diapozitivele sunt exportate în iCloud sub formă de fișiere temporare. Pentru a te asigura că redarea are loc fără întreruperi, toate fișiere vor fi difuzate în flux pe dispozitivele spectatorilor de îndată ce începi prezentarea. Doar spectatorii care au linkul Keynote Live (și parola, dacă ai fixat una) pot să acceseze fișierele.


Folosirea Keynote Remote cu Keynote Live

Dacă vrei să folosești Keynote Remote pentru a controla prezentarea Keynote Live, asigură-te că mai întâi lansezi prezentarea cu Keynote Live. După ce începe redarea prezentării, poți face asocierea cu telecomanda și poți controla prezentarea.  

Dacă începi prezentarea de pe telecomandă, vei putea folosi doar funcția de redare locală. 

Keynote Remote controlează Keynote Live doar atunci când prezentarea este inițiată din Keynote de pe iPhone, iPad sau Mac.


Dezactivarea Keynote Live

Dacă nu vrei ca alte persoane să aibă acces la prezentare, dezactivează Keynote Live:

  • Pe iPhone sau iPad, având prezentarea deschisă, atinge butonul Mai multe , apoi atinge Configurări Keynote Live. Atinge Dezactivează Keynote Live.
  • Pe Mac, având prezentarea deschisă, fă clic pe butonul Keynote Live  în bara de instrumente. Fă clic pe Dezactivează Keynote Live.
  • Pe Keynote pentru iCloud, fă clic pe butonul Instrumente , apoi alege Configurări Keynote Live. Fă clic pe Dezactivează Keynote Live.

Când dezactivezi Keynote Live, linkul spre prezentare nu va mai funcționa. Dacă hotărăști să reactivezi Keynote Live pentru această prezentare, linkul original își va relua funcționarea.

Data publicării: