Descoperă caracteristicile de accesibilitate pentru Apple Education
La Apple, credem că tehnologia este cel mai bine utilizată atunci când servește tuturor. De aceea, de peste patru decenii, Apple colaborează cu cadre didactice pentru a defini rolul tehnologiei accesibile în procesul de învățare.
În 1978, Apple a introdus computere personale în sala de clasă. Apple a înființat Office of Special Education Programs, primul Disability Solutions Group din domeniu, în 1985. Și, în 1987, am colaborat cu grupuri de susținere a persoanelor cu dizabilități pentru a fonda Alianța pentru acces șa tehnologie (Alliance for Technology Access) pentru a împărtăși cunoștințele și de a promova accesibilitatea la nivel național în Statele Unite, iar angajamentul nostru de a colabora strâns cu grupuri de susținere la nivel global continuă și în prezent..
În prezent, Apple continuă să răspundă nevoilor diverse ale fiecărui elev cu funcții de asistență integrate puternice, care permit crearea, comunicarea, personalizarea, consolidarea încrederii și dobândirea independenței.
Află mai multe despre caracteristicile de accesibilitate Apple
Implică toți cursanți în interacțiunea cu Apple
Datorită funcțiilor integrate de enunțare, vedere, mobilitate, auz și cognitive, instrumentelor de învățare personalizate și metodelor alternative de comunicare, elevii pot interacționa cu conținutul în moduri care corespund stilurilor lor unice de învățare.
Predarea timpurie
Dispozitivele Apple contribuie la transformarea în realitate a unei învățări intenționate, naturale și adecvate vârstei pentru micii elevi. Pentru a veni în sprijinul cititorilor începători, funcțiile Citire și enunțare, precum Enunțare ecran și Enunțare selecție, citesc textul cu voce tare elevilor.1 Pentru a-i ajuta să rămână concentrați și să nu se abată de la obiectivul lor, funcția Acces ghidat poate limita utilizarea unui dispozitiv la o singură aplicație.
Cursanții multilingvi
Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor multilingvi, dispozitivele Apple oferă funcții de personalizare a limbii. Elevii pot folosi funcția Citire și enunțare pentru a-și asculta textele scrise rostite cu opt voci distincte, cu suport pentru peste șaizeci de limbi și localizări.1 Funcția Subtitrări live afișează cuvintele rostite ca text în timp real, îmbunătățind claritatea și participarea elevilor.2 Aplicația Traducere permite elevilor să traducă rapid și ușor vocea și textul între limbi.3 Când vizualizezi o pagină web sau o imagine într-o altă limbă, Safari poate traduce textul.4
Caracteristicile de accesibilitate pentru comunitatea de învățare
Dispozitivele Apple sunt concepute pentru a fi incluzive, având funcții de accesibilitate integrate pentru vedere, auz, vorbire, mobilitate și accesibilitate cognitivă.
Vedere
Funcțiile Vedere îi ajută pe elevi să facă mai multe pe dispozitivele lor, ajustând ceea ce văd și modul în care interacționează, indiferent de cât de bine văd.
Citire și enunțare
Citire și enunțare este o colecție de funcții concepute pentru a îmbunătăți experiența de citire sau scriere a elevilor, cu peste 80 de voci distincte și mai mult de 60 de limbi și localizări.1 Folosește funcția Enunțare ecran pentru a reda cu voce tare tot textul de pe ecran sau funcția Enunțare selecție pentru a reda doar o anumită porțiune de text. Funcția Cititor accesibilitate oferă elevilor noi modalități de a personaliza text lung și de a se concentra pe conținutul pe care doresc să îl citească, cu opțiuni extinse pentru font, culoare și spațiere, precum și suport pentru Conținut enunțat.
Magnifier
Funcția Lupă este o lupă digitală care mărește, detectează și descrie obiecte fizice. Formatează text în cadrul camerei pentru o citire mai ușoară sau redă text cu voce, de exemplu, cuvinte dintr-un manual sau de pe o tablă albă. Elevii care sunt nevăzători sau cu deficiențe de vedere pot folosi modul Detectare al aplicației Lupă pentru a identifica persoane, ușile, mobilier și text din cadru.5
Configurări ecran și Dimensiune text
Personalizează culorile, dimensiunea textului, transparența, contrastul și altele. Elevii pot folosi opțiunile Text mai mare și Text aldin pentru ajustări simple de fonturi sau pot ajusta rapid dimensiunea textului din Centrul de control. Inversează culorile ecranului și folosește filtre de culoare pentru a îmbunătăți contrastul. Pentru a atenua culorile strălucitoare, utilizează opțiunea Reducere punct de alb. Activează opțiunea Reducere transparență pentru fundaluri uniforme și utilizează opțiunea Sporire contrast pentru a spori diferențierea între prim-plan și fundal. Configurările pot fi atribuite global sau pentru fiecare aplicație în parte.
VoiceOver
VoiceOver redă conținutul de pe ecran (cu voce, în Braille sau ambele) și permite navigarea ușoară prin gesturi sau folosind trackpadul, tastatura sau un ecran Braille cu posibilitate de reîmprospătare. Elevii pot scrie în Braille direct pe ecranul tactil cu ajutorul funcției Intrare ecran Braille și pot obține descrieri ale obiectelor din lumea reală, cum ar fi persoane, uși, text și mobilier din spații interioare, cu ajutorul funcției Recunoaștere live.6 VoiceOver oferă, de asemenea, opțiuni avansate de personalizare a vocii integrate pentru feedback vocal.7
Acces Braille
Acces Braille transformă un dispozitiv precum iPad sau Mac într-un instrument de luat notițe în Braille cu funcții complete. Deschide cu ușurință orice aplicație sau fișiere Braille Ready Format (BRF) cu un dispozitiv Braille conectat și ia rapid notițe în format Braille. Efectuează calcule folosind Nemeth Braille sau UEB Math, două coduri Braille utilizate adesea în sălile de clasă pentru matematică și științe. Iar o formă integrată de Subtitrări live le permite elevilor și profesorilor să transcrie conversații în timp real direct pe ecrane Braille.2
Partajarea configurărilor de accesibilitate
Partajează rapid și temporar configurări de accesibilitate cu un alt iPad în timp ce te afli în sala de clasă. Activează cu ușurință funcții care acceptă adaptări vizuale, cum ar fi Sporire contrast sau Reducere mișcare. Ori partajează Adaptări tactile pentru a accepta atingerile și atingerile unice ale unui elev pe un alt dispozitiv.
Configurări pentru survolare
Funcția Text survolat facilitează vizualizarea textului pe iPad sau Mac. Dacă un paragraf, o legendă sau o notă de subsol este prea mică pentru a fi citită, treci cursorul mouse-ului peste acesta și apasă tasta de activare pentru o versiune mai mare, cu rezoluție mai mare. Funcția Culoare survolată de pe Mac îi ajută pe elevii care au deficiențe de vedere să descifreze culoarea de sub cursorul mouse-ului prin traducerea pixelilor de culoare în nume de culori simplu de înțeles. Cu funcția Tastare survolată, elevii pot afișa text mai mare atunci când tastează într-un câmp de text, într-un font și o culoare de text personalizate.
Zoom
Zoom este o lupă de ecran care mărește conținutul de pe un dispozitiv pentru a îmbunătăți lizibilitatea. Alege Zoom pe tot ecranul pentru a mări întregul ecran sau Zoom în fereastră pentru a mări doar o porțiune a ecranului cu un obiectiv redimensionabil.8 Aplică filtre, precum Inversat, Tonuri de gri, Tonuri de gri inversate sau Lumină slabă, zonei mărite. Elevii pot urmări selecțiile de text, punctul de inserare de text și tastarea cu Urmărire focalizare. Iar funcția Tastare inteligentă mărește zona de text, menținând tastatura nemărită în timpul tastării.
Află mai multe despre caracteristicile de accesibilitate vizuală ale Apple
Auz
Funcțiile auditive pot ajuta elevii surzi, cu deficiențe de auz sau cu pierderi de auz să rămână conectați și să-și mențină sănătatea auditivă.
Sănătate auditivă
AirPods Pro oferă o experiență completă în materie de sănătate auditivă, asigurând elevilor și profesorilor cu vârsta de peste 18 ani acces la un Test auditiv, o funcție Proteză auditivă de uz clinic și la o funcție Protejare auz activă. Funcția Proteză auditivă de uz clinic poate ajuta persoanele cu pierderi de auz ușoare până la moderate să beneficieze mai mult de lecțiile din sala de clasă.9 Căștile permit ajustări personalizabile pentru a îmbunătăți claritatea vocilor și a sunetelor. Căștile AirPods Pro au și funcția Protejare auz activă pentru a contribui la prevenirea expunerii la zgomot puternic din mediul înconjurător.10
Subtitrări live
Subtitrările live pot ajuta elevii surzi sau cu deficiențe de auz ori care preferă să citească text, să înțeleagă și să comunice mai clar. Obține subtitrări în timp real ale conversațiilor live cu profesorii și elevii, împreună cu sunetul din aplicațiile pentru sala de clasă. Subtitrările live acceptă apeluri telefonice, apeluri FaceTime sau orice conținut web, securizat pe dispozitiv.2 Personalizează fereastra Subtitrări live, astfel încât dimensiunea, plasarea, fonturile și culorile să se potrivească nevoilor fiecărei persoane.11
Ascultare live
Ascultare live este o funcție de ascultare asistată care ajută elevii să aibă conversații în locuri zgomotoase, cum ar fi o cantină școlară sau în fața unei săli de clasă, lângă un profesor.12 Elevii pot activa funcția și își pot muta dispozitivul spre persoanele cu care vorbesc. Sunetul este preluat de microfonul dispozitivului și trimis către căștile AirPods sau Beats ori protezele auditive Made for iPhone, astfel încât să poată auzi mai clar ceea ce se spune. Funcția Ascultare live afișează, de asemenea, subtitrări live a ceea ce se spune pe un alt dispozitiv asociat, astfel încât elevii să poată urmări chiar dacă un microfon al dispozitivului este în cealaltă partea a încăperii.
Funcțiile Recunoaștere sunete și Recunoaștere nume
Funcția Recunoaștere sunete ascultă anumite sunete, cum ar fi o alarmă de incendiu sau un clopoțel școlar, și folosește procesarea inteligentă pe dispozitiv pentru a notifica elevii atunci când sunt detectate. Funcția Recunoaștere nume este o nouă modalitate pentru elevii surzi sau cu deficiențe de auz de a ști când li se rostește numele.13
Sunete de fundal
Sunetele de fundal sunt sunete ambiante care pot ajuta elevii să minimizeze distragerile și să-și sporească concentrarea și calmul. De asemenea, îi poate ajuta pe cei care suferă de tinitus. Alege între sunete echilibrate, luminoase sau întunecate și zgomotul de ocean, al ploii și al valurilor, pentru a reda încontinuu sunete în fundal și pentru a masca excesul de poluare fonică din mediu sau zgomotele externe. Aceste sunete se pot amesteca sau se pot estompa sub alte sonorități audio și sunete ale sistemului.
Află mai multe despre caracteristicile de accesibilitate auditivă ale Apple
Vorbire
Funcțiile de enunțare pot ajuta elevii să își partajeze vocea sau să comunice prin text dacă au o dizabilitate de vorbire, cum ar fi vorbirea atipică, nu vorbesc sau preferă să comunice fără să vorbească.
Enunțare live
Funcția Enunțare live preia cuvintele tastate și le enunță cu voce tare. Elevii pot alege dintre zeci de voci de sistem sau pot folosi o Voce personală personalizată pe care o creează. Folosește funcția Enunțare live pentru a comunica în timpul apelurilor telefonice și FaceTime, precum și al conversațiilor în persoană. Salvează frazele utilizate frecvent pentru a răspunde cu ușurință în timpul interacțiunilor și conversațiilor zilnice. De exemplu, creează o categorie Sală de clasă pentru a grupa fraze pe care un elev sau un profesor le folosește frecvent, cum ar fi „Poți repeta întrebarea?” Sau „Te pot ajuta cu ceva?”
Voce personală
Dacă un elev riscă să-și piardă vocea sau suferă de o afecțiune care îi poate afecta progresiv vocea, Voce personală este o modalitate simplă și sigură de a crea o voce care să semene cu a lui.14 Elevul poate citi o serie de 10 fraze aleatorii pentru a înregistra audio care poate fi utilizat pentru a genera o voce similară cu a lor.15 Funcția Voce personală se integrează perfect cu funcția Enunțare live, astfel încât elevii să poată tasta ceea ce doresc să spună, iar dispozitivul lor iPad, Mac sau Apple Watch va rosti cu voce tare în Voce personală.
Află mai multe despre caracteristicile de enunțare ale Apple
Mobilitate
Descoperă funcții care facilitează modificarea comenzilor tactile, crearea de gesturi personalizate sau controlul dispozitivelor în modurile care funcționează cel mai bine pentru fiecare elev.
AssistiveTouch
AssistiveTouch îi ajută pe elevi să-și adapteze ecranul tactil pentru a se potrivi nevoilor lor fizice. Dacă anumite gesturi, cum ar fi ciupirea sau atingerea cu două degete, nu funcționează pentru un elev, acesta le poate înlocui cu un gest care funcționează sau poate crea o atingere proprie. Personalizează aspectul meniului AssistiveTouch sau conectează un dispozitiv Bluetooth pentru a controla un cursor de pe ecran pentru navigare. Când funcția AssistiveTouch este activată, elevii pot folosi și temporizarea atingerii, acțiuni sonore sau gesturi personalizate pentru a-și controla dispozitivul în modul care li se potrivește cel mai bine. Iar acum, cu funcția Trackpad virtual de pe iPad, elevii și profesorii își pot controla dispozitivul folosind o mică regiune a ecranului ca trackpad redimensionabil.
Urmărire cap
Funcția Urmărire cap utilizează camera unui iPad sau Mac pentru a urmări mișcările capului unui elev, pentru a controla un cursor de pe ecran și pentru a urmări mișcările faciale ale acestuia, în vederea efectuării de acțiuni.16 Folosește funcția Control temporizator pentru a naviga prin diferite aplicații și a interacționa cu comenzile menținând cursorul de pe ecran fixat pe ele pentru o perioadă de timp selectată. Gesturi faciale specifice, precum ridicarea unei sprâncene sau zâmbetul, pot fi folosite pentru a efectua acțiuni.
Urmărirea privirii
Funcția Urmărirea privirii folosește camera frontală pentru a controla un iPad fără a fi nevoie de hardware sau accesorii suplimentare.17 Elevii pot folosi opțiunea Control temporizator pentru a interacționa cu comenzile, menținându-și privirea asupra lor pentru o anumită perioadă de timp. Pentru o tastare mai rapidă, elevii pot utiliza un interval de timp mai scurt de temporizare a atingerii tastaturii. O persoană își poate folosi doar ochii pentru a accesa funcții suplimentare, cum ar fi butoane fizice, glisări și alte gesturi. Funcția Urmărirea privirii se integrează cu funcția Control comutator pe iPhone și iPad, astfel încât elevii să aibă opțiunea de a utiliza un comutator sau o temporizare pentru a face selecții.
Voice Control
Elevii pot naviga pe dispozitiv folosind doar vocea.18 Comenzi precum clic, glisare și atingere facilitează interacțiunea cu aplicațiile din sala de clasă. Selectează, trage și mărește cu precizie afișând numere lângă elementele pe care se poate face clic sau suprapunând o grilă pe ecran. Cu modul de ortografie din Comenzi vocale, elevii pot dicta nume, adrese și chiar ortografii personalizate, literă cu literă.19 Este o modalitate perfectă de a face corecții, de a formata modificări și de a comuta între dictarea de text și comenzi.
Control comutator
Utilizează echipamentul hardware adaptiv, controllerele de joc sau sunete precum un clic, un sunet „pop” sau un sunet „ee” pentru a controla dispozitivele. Creează panouri și tastaturi personalizate, la nivelul întregului sistem sau în funcție de aplicație pe iPad și Mac. Cu funcția Comutare platformă, un elev poate utiliza un singur dispozitiv pentru a naviga pe alte dispozitive sincronizate cu un cont Apple.20 În acest fel, poate controla un computer Mac direct de pe un iPhone sau iPad fără a fi nevoie să configureze comutatoare pe fiecare dispozitiv nou.
Află mai multe despre funcțiile de mobilitate ale Apple
Abilități cognitive
Funcțiile cognitive îi ajută pe elevi să învețe, să rămână concentrați și să rămână conectați cu ajutorul unor instrumente care îmbunătățesc înțelegerea, atenția sau comunicarea.
Cititor accesibilitate
Cititor accesibilitate este o nouă experiență de citire la nivel de sistem, concepută pentru a face textul mai ușor de citit pentru toți cursanții, inclusiv pentru elevii cu o gamă largă de dizabilități, de la dislexie la deficiențe de vedere. Funcția Cititor accesibilitate oferă studenților posibilitatea de a personaliza texte lungi și de a se concentra pe conținutul pe care doresc să îl citească, cu opțiuni extinse pentru font, culoare și spațiere, precum și asistență pentru alte funcții Citire și enunțare. Elevii pot lansa Cititor accesibilitate din orice aplicație. De asemenea, funcția este încorporată în aplicația Lupă pe iOS, iPadOS și macOS, astfel încât să poată interacționa fără probleme cu texte din lumea reală.
Acces asistiv
Funcția Acces asistiv ajută persoanele de sprijin de încredere să configureze dispozitivul iPad pentru elevii cu dizabilități cognitive, facilitând adaptarea dispozitivului pentru a reduce sarcina cognitivă și a se potrivi nevoilor și preferințelor unice ale fiecărui elev. Cu o interfață simplificată cu butoane cu contrast ridicat, etichete text mari și alternative vizuale la text, funcția Acces asistiv oferă experiențe personalizate pentru aplicații de bază, cum ar fi Apeluri (care combină Telefon și FaceTime), Mesaje, Cameră, Poze și Muzică, creând un mediu de sprijin și concentrare pentru învățare și comunicare.
Apple Intelligence
Apple Intelligence sprijină învățarea, ajutând la comunicarea scrisă eficientă, îmbunătățind înțelegerea textului citit, memoria și capacitatea de memorare și altele. Elevii pot comunica în mai multe limbi cu Traducere live.21 Funcția Inteligență vizuală se bazează pe Apple Intelligence, astfel încât elevii să poată căuta, acționa sau pune întrebări despre ceea ce văd pe ecran sau în sala de clasă. Funcționalitatea Instrumente de scris ajută elevii să corecteze texte și să rescrie diferite versiuni până când tonul și formularea sunt corecte.22 Elevii pot înregistra conținut audio în Notițe, cum ar fi o prelegere în clasă, și pot utiliza Apple Intelligence pentru a genera un rezumat al transcrierii, ajutându-i să examineze rapid punctele cheie. În plus, elevii pot condensa informațiile cu rezumate de mesaje și notificări.
Shortcuts
O scurtătură este o modalitate rapidă de a automatiza una sau mai multe sarcini în aplicații cu o singură atingere sau întrebând asistentul Siri. Folosind aplicația Scurtături, elevii pot crea sau adăuga automatizări personalizate gata făcute, care combină mai mulți pași în diferite aplicații. Siri poate sugera scurtături în funcție de utilizarea lor, iar elevii pot rula orice scurtătură personalizată doar rostindu-i numele către Siri. Galeria aplicației include, de asemenea, scurtături pentru accesibilitate, o colecție selecționată concepută pentru a răspunde diverselor nevoi.
Safari Reader
Uneori, navigarea pe web poate fi o suprasarcină senzorială. Cititor Safari prezintă un articol de pagină web într-o singură pagină, formatat pentru o citire ușoară și prezentat fără distrageri. Ajustează fontul, dimensiunea fontului și culoarea de fundal pentru a personaliza experiența de vizualizare. Cu Cititor Safari, elevii pot citi cu voce tare textul unui site acceptat sau pot înțelege esența unui articol cu un rezumat la nivel înalt și o tablă de materii.23
Află mai multe despre caracteristicile de accesibilitate cognitivă de pe dispozitivele Apple
Resurse suplimentare pentru comunitatea de învățare
Apple oferă o gamă largă de conținut educațional, opțiuni de asistență pentru clienți, comunități, programe de instruire și alte resurse pentru cursanți și profesori.
Materiale video de asistență pentru accesibilitate
Află sfaturi și de la Apple de pe YouTube
Pagina Asistență pentru accesibilitate
Obține ajutor pentru funcțiile de accesibilitate sau ia legătura cu un expert
Contactează Apple pentru asistență privind funcțiile de accesibilitate
Apelează sau discută prin chat pentru asistență privind accesibilitatea
Contactarea Asistenței Apple folosind un interpret în limbajul semnelor
Utilizează SignTime pentru a intra în legătură cu un interpret al limbajului semnelor
E-mail accessibility@apple.com
Trimite feedback prin e-mail, pune întrebări și raportează probleme
Tehnologii de asistență
Caută dispozitive terțe pentru asistență privind vederea, auzul și mobilitatea
Forumul Education Community Accessibility
Caută în discuții sau pune o întrebare despre accesibilitate
Resurse de programare și dezvoltare de aplicații pentru profesori
Obține resurse practice pentru programare și proiectare de aplicații.
Concepte de programare în American Sign Language
Primește sfaturi privind dezvoltarea de aplicații din perspectiva persoanelor cu deficiențe de auz
Today at Apple Group Sessions
Explorează sesiuni de grup Today at Apple legate de accesibilitate
Apple Camp
Apple Professional Learning
Primește resurse utile pentru întreaga școală, online sau personal.
Accesibilitate pentru dezvoltatori
Află mai multe despre instrumentele și resursele pentru accesibilitate pentru dezvoltatori
Teach Access
Informații de reglementare
Funcțiile Enunțare ecran și Enunțare selecție acceptă limbile arabă (la nivel mondial), bengaleză (India), bască, bhojpuri (India), bulgară, cantoneză (Hong Kong), catalană, croată, cehă, daneză, neerlandeză (Belgia, Țările de Jos), engleză (Australia, India, Irlanda, Scoția, Africa de Sud, Regatul Unit, SUA), farsi, finlandeză, franceză (Belgia, Canada, Franța), galiciană, germană, greacă, ebraică, hindi, maghiară, indoneziană, italiană, japoneză, kannada, kazahă, coreeană, lituaniană, malayeză, mandarină (China continentală, Liaoning, Shaanxi, Sichuan, Taiwan), marathi, norvegiană, poloneză, portugheză (Brazilia, Portugalia), română, rusă, shanghaiană (China continentală), slovacă, slovenă, spaniolă (Argentina, Chile, Columbia, Mexic, Spania), suedeză, tamilă, telugu, thailandeză, turcă, ucraineană, valenciană și vietnameză.
Subtitrările live sunt disponibile pe iPhone 11 și modelele ulterioare, modelele de iPad cu A12 Bionic și modelele ulterioare, precum și computere Mac cu cip Apple. Subtitrările live sunt disponibile pentru apeluri și conținut media. Subtitrările live nu sunt disponibile în toate limbile, țările sau regiunile. Acuratețea subtitrărilor live poate varia și nu trebuie utilizate în situații de risc ridicat sau de urgență.
Aplicația Traducere acceptă limbile arabă (la nivel mondial), neerlandeză (Belgia, Țările de Jos), engleză (Regatul Unit, SUA), franceză (Franța), germană, hindi, indoneziană, italiană, japoneză, coreeană, mandarină (China continentală, Taiwan), poloneză, portugheză (Brazilia), rusă, spaniolă (Spania), thailandeză, turcă, ucraineană și vietnameză.
Traducerea paginilor web cu Safari acceptă limbile arabă (la nivel mondial), chineză (simplificată, tradițională), neerlandeză, engleză, franceză, germană, indoneziană, italiană, japoneză, coreeană, poloneză, portugheză (Brazilia), rusă, spaniolă, thailandeză, turcă, ucraineană și vietnameză.
Detectoarele pentru uși, persoane și mobilier din modul Detectare necesită dispozitive cu scanerul LiDAR. Scanerul LiDAR este disponibil numai pe iPhone 12 Pro, iPhone 12 Pro Max, iPhone 13 Pro, iPhone 13 Pro Max, iPhone 14 Pro, iPhone 14 Pro Max, iPhone 15 Pro, iPhone 15 Pro Max, iPhone 16 Pro, iPhone 16 Pro Max, iPhone 17 Pro, iPhone 17 Pro Max, iPad Pro (M4), iPad Pro de 12,9 inchi (a 4-a generație și modele ulterioare) și iPad Pro de 11 inchi (a 2-a generație și modele ulterioare). Modul Detectare cu buton Acțiune este acceptat de iPhone 15 Pro, iPhone 15 Pro Max, iPhone 16, iPhone 16 Plus, iPhone 16 Pro, iPhone 16 Pro Max, iPhone 16e, iPhone 17, iPhone 17 Pro, iPhone 17 Pro Max și iPhone Air. Funcțiile Detectare text și Indicare și enunțare pot citi semne și etichete în limbile arabă, cantoneză (simplificată, tradițională), engleză (Australia, India, Irlanda, Malaysia, Noua Zeelandă, Filipine, Arabia Saudită, Singapore, Africa de Sud, UAE, SUA, Regatul Unit), franceză (Belgia, Canada, Franța, Elveția), germană, japoneză, coreeană, chineză mandarină (simplificată, tradițională), portugheză (Brazilia, Portugalia), rusă, spaniolă (Mexic, Spania) și ucraineană (Ucraina). Nu trebuie să te bazezi pe modul Detectare atunci când te afli în situații în care te poți răni sau în situații cu grad ridicat de risc sau în situații de urgență.
Nu trebuie să te bazezi pe Recunoașterea live atunci când te afli în situații în care te poți răni, în situații cu grad ridicat de risc sau pentru navigare.
VoiceOver acceptă limbile arabă (la nivel mondial), bengaleză (India), bască, bhojpuri (India), bulgară, cantoneză (Hong Kong), catalană, croată, cehă, daneză, neerlandeză (Belgia, Țările de Jos), engleză (Australia, India, Irlanda, Scoția, Africa de Sud, Regatul Unit, SUA), farsi, finlandeză, franceză (Belgia, Canada, Franța), galiciană, germană, greacă, ebraică, hindi, maghiară, indoneziană, italiană, japoneză, kannada, kazahă, coreeană, lituaniană, malayeză, mandarină (China continentală, Liaoning, Shaanxi, Sichuan, Taiwan), marathi, norvegiană, poloneză, portugheză (Brazilia, Portugalia), română, rusă, shanghaiană (China continentală), slovacă, slovenă, spaniolă (Argentina, Chile, Columbia, Mexic, Spania), suedeză, tamilă, telugu, thailandeză, turcă, ucraineană, valenciană și vietnameză.
Vizualizarea imagine în imagine nu este disponibilă pe Apple Watch.
Funcția Proteză auditivă a primit autorizare FDA. Funcțiile Test auditiv și Proteză auditivă sunt compatibile cu căști AirPods Pro 2 și modele ulterioare cu cel mai recent firmware asociat cu un dispozitiv iPhone sau iPad compatibil cu iOS 18 sau iPadOS 18 și versiuni ulterioare și sunt destinate persoanelor cu vârsta de cel puțin 18 ani. Funcția Proteză auditivă este acceptată, de asemenea, pe un computer Mac compatibil cu macOS Sequoia și versiunile ulterioare. Aceasta este destinată persoanelor cu o pierdere a auzului de la ușoară până la moderată. Funcțiile Sănătate auditivă pot suferi modificări. Este posibil ca anumite funcții să nu fie disponibile în toate regiunile sau în toate limbile. Vezi lista completă.
Funcția Protejare auz este compatibilă cu căști AirPods Pro 2 și modele ulterioare cu cel mai recent firmware atunci când sunt asociate cu un dispozitiv iPhone, iPad sau Mac compatibil cu iOS 18, iPadOS 18 sau macOS Sequoia ori o versiune ulterioară. Această funcție nu este disponibilă în toate regiunile sau în toate limbile. Vezi lista completă. Consultă support.apple.com/120850 pentru o atenuare totală și informații suplimentare. Funcția Protejare auz nu este potrivită pentru a proteja împotriva sunetelor generate de impulsuri de o intensitate extremă, cum ar fi focul de armă, artificiile sau zgomotul produs de ciocanele demolatoare și nici împotriva sunetelor susținute mai puternice de 110 dBA.
Opțiunile de personalizare nu sunt disponibile pentru subtitrări live în FaceTime.
Funcția Ascultare live necesită proteze auditive compatibile cu Made for iPhone și este compatibilă cu iPhone 4s și modele ulterioare, iPad Pro, iPad (a 4-a generație și modele ulterioare), iPad Air și iPad mini. Pentru a utiliza funcționalitatea Ascultare live cu căști AirPods, AirPods Pro, AirPods Max sau Powerbeats Pro, dispozitivul iOS sau iPadOS necesită iOS 14.3 sau o versiune ulterioară ori iPadOS 14.3 sau o versiune ulterioară.
Nu trebuie să te bazezi pe Recunoașterea sunetului în situații în care te poți răni, în situații cu grad ridicat de risc sau pentru navigare
Poți folosi funcția Vocea personală doar pentru a crea o voce pe dispozitivul tău care sună ca și cum ți-ai folosi propria voce, pentru uz personal, necomercial.
Funcția Voce personală este disponibilă în limbile engleză (SUA), chineză mandarină (China continentală) și spaniolă (Mexic). Este disponibilă pe modelele iPhone 15 Pro, iPhone 16 sau modele ulterioare, iPad mini (A17 Pro), modelele iPad cu M1 sau modele ulterioare sau Mac cu M1 sau modele ulterioare.
Funcția Urmărire cap utilizează camera dispozitivului pentru a urmări mișcările capului și a controla un indicator pe ecran, urmărind mișcările faciale pentru a efectua acțiuni.
Funcția Urmărirea privirii este disponibilă pe iPhone 12 și modele ulterioare, iPhone SE (a 3-a generație), iPad Pro (M4), iPad Pro de 12,9 inchi (a 5-a generație și modele ulterioare), iPad Pro de 11 inchi (a 3-a generație și modele ulterioare), iPad (A16), iPad (a 10-a generație), iPad Air (M2 și M3), iPad Air (a 4-a generație și modele ulterioare), iPad mini (A17 Pro) și iPad mini (a 6-a generație).
Funcția Comenzi vocale este disponibilă în limbile arabă (Arabia Saudită), cantoneză (China continentală, Hong Kong), engleză (Australia, Canada, India, Singapore, Regatul Unit, SUA), franceză (Franța), germană (Germania), italiană, japoneză, coreeană, chineză mandarină (China continentală, Taiwan), rusă, spaniolă (Mexic, Spania, SUA) și turcă.
Modul Ortografiere al funcției Control vocal este disponibil atunci când utilizatorii au configurată limba sistemului la engleză (SUA).
Funcția Comutare platformă necesită ca toate dispozitivele să fie conectate la același cont Apple și conectate la aceeași rețea Wi-Fi.
Funcția Traducere live în Mesaje este disponibilă în limbile chineză (simplificată), engleză ( Regatul Unit, SUA), franceză (Franța), germană, italiană, japoneză, coreeană, portugheză (Brazilia) și spaniolă (Spania) atunci când Apple Intelligence este activată pe un iPhone, iPad sau Mac compatibil, precum și pe Apple Watch Series 9 și modele ulterioare și Apple Watch Ultra 2 și modele ulterioare, atunci când sunt asociate cu un iPhone compatibil cu Apple Intelligence. Funcția Traducere live în telefon și FaceTime este disponibilă pentru apeluri unu-la-unu în limbile engleză (Regatul Unit, SUA), franceză (Franța), germană, portugheză (Brazilia), și spaniolă (Spania) atunci când Apple Intelligence este activat pe un dispozitiv iPhone, iPad sau Mac compatibil.
Apple Intelligence este disponibilă în versiune beta. Este posibil ca anumite funcții să nu fie disponibile în toate regiunile sau limbile. Pentru disponibilitatea funcțiilor și a limbilor și cerințele de sistem, consultă support.apple.com/121115.
Conținutul enunțat în Cititor Safari este disponibil în limba engleză (Australia, Canada, Irlanda, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Regatul Unit, SUA).