Obține ajutor în legătură cu aplicația Poze pe computerul tău Mac
Dacă aplicația Poze pentru macOS nu se deschide sau nu funcționează conform așteptărilor, urmează aceste sfaturi.
Fă backup pentru biblioteca ta
Înainte de a urma oricare dintre acești pași, creează un backup al bibliotecii foto. Poți să folosești Time Machine, o soluție de backup de la terți sau să copiezi biblioteca pe un dispozitiv extern. În mod implicit, biblioteca de poze este stocată în dosarul Imagini din dosarul de reședință.
Asigură-te că software-ul este actualizat
Aplicația Poze face parte din sistemul de operare Mac. Poți să eviți sau să remediezi multe dintre probleme prin utilizarea celei mai recente versiuni de macOS. Află mai multe despre actualizarea software-ului de pe Mac.
Dacă browserul multimedia nu afișează pozele și clipurile video
Utilizează Browserul multimedia pentru ca imaginile din biblioteca foto să fie disponibile în alte aplicații, cum ar fi Pages și iMovie. Browserul multimedia afișează doar conținutul bibliotecii din aplicația Poze desemnată ca Bibliotecă foto de sistem. Dacă ai mai multe biblioteci în aplicația Poze, iar cea pe care o folosești nu este biblioteca foto de sistem, Browserul multimedia nu va afișa conținutul acesteia.
Urmează acești pași pentru a desemna biblioteca actuală drept bibliotecă foto de sistem:
Alege Poze > Configurări.
Fă clic pe butonul General din partea de sus a ferestrei Configurări.
Fă clic pe opțiunea Utilizează ca Bibliotecă foto de sistem.
Dacă întâmpini alte probleme legate de aplicația Poze
Dacă întâmpini alte probleme, cum ar fi miniaturi de poze lipsă sau goale, comportament neașteptat sau dacă aplicația Poze nu se deschide, testează într-o bibliotecă nouă sau într-un cont de utilizator nou.
Crearea unei noi biblioteci Poze
Închide aplicația Poze.
Apasă lung tasta Opțiune în timp ce deschizi aplicația Poze.
În caseta de dialog afișată, fă clic pe Creează alta.
Denumește biblioteca nouă, apoi fă clic pe OK. Verifică dacă aplicația Poze se deschide cu succes cu această bibliotecă nouă.
Adaugă câteva poze în noua bibliotecă și vezi dacă apar în continuare aceleași probleme.
Pentru a reveni la biblioteca principală din aplicația Poze, închide aplicația Poze. Apoi deschide-o din nou în timp ce ții apăsată tasta Opțiune, selectează biblioteca principală și fă clic pe Selectează o bibliotecă.
Testarea cu un alt cont de utilizator
Ca alternativă, poți să deschizi aplicația Poze în alt cont de utilizator pe Mac pentru a vedea dacă aplicația Poze se deschide.
Utilizarea instrumentului de reparare a bibliotecii Poze
Dacă aplicația Poze se deschide cu biblioteca nouă sau într-un alt cont de utilizator, este posibil ca biblioteca ta să prezinte o eroare. Urmează pașii pentru a folosi instrumentul de reparare a bibliotecii Poze din biblioteca principală Poze.