Cum să activezi sau să dezactivezi AutoMix sau Tranziție graduală în aplicația Apple Music

Folosește funcția AutoMix pentru a trece fluid de la o melodie la alta. De asemenea, poți să folosești funcția Tranziție graduală pentru o trecere graduală între melodii. Află cum să activezi sau să dezactivezi funcțiile AutoMix și Tranziție graduală.

Alegerea stilului de tranziție

Poți alege modul în care se fac tranzițiile între melodii.

Dacă te abonezi la Apple Music, poți să folosești funcția AutoMix1, care face tranziții dinamice între conținutul abonamentului Apple Music, pentru o experiență de ascultare fără întreruperi.

Funcția Tranziție graduală utilizează un număr prestabilit de secunde pentru trecerea graduală de la o melodie la alta. Poți regla durata de timp necesară pentru trecerea de la o melodie la alta. Dacă nu ai un abonament Apple Music, Tranziție graduală va fi singura opțiune de tranziție în configurările Muzică și în aplicația Apple Music.2

De asemenea, poți alege să nu existe tranziție între melodii, dezactivând opțiunea Tranziții melodii.

Alegerea stilului de tranziție pe iPhone, iPad sau Apple Vision Pro

  1. Deschide aplicația Configurări.

  2. Atinge Aplicații > Muzică > Tranziții melodii.

  3. Activează Tranziții melodii și selectează AutoMix sau Tranziție graduală. Dacă nu vrei să se facă tranziții între melodii, poți dezactiva opțiunea Tranziții melodii. Dacă nu ai un abonament Apple Music, opțiunea AutoMix va fi estompată.

  4. Dacă selectezi Tranziție graduală, poți trage glisorul pentru a configura durata de timp necesară pentru efectuarea tranziției graduale între melodia curentă și melodia următoare.

Alegerea stilului de tranziție pe Mac

  1. Deschide aplicația Apple Music.

  2. În bara de meniu, alege Muzică > Configurări.

  3. Fă clic pe fila Redare și selectează Tranziții melodii.

  4. În secțiunea Stil tranziție, alege AutoMix sau Tranziție graduală. Dacă nu vrei să se facă tranziții între melodii, poți dezactiva opțiunea Tranziții melodii. Dacă nu ai un abonament Apple Music, opțiunea AutoMix va fi estompată.

  5. Dacă selectezi Tranziție graduală, poți trage glisorul pentru a configura durata de timp necesară pentru efectuarea tranziției graduale între melodia curentă și melodia următoare.

Folosirea funcției AutoMix pe un dispozitiv Apple

Dacă te abonezi la Apple Music, poți să activezi sau să dezactivezi funcția AutoMix în aplicația Apple Music.

Activarea sau dezactivarea funcției AutoMix pe iPhone

  1. Deschide aplicația Apple Music.

  2. Atinge mini‑playerul din partea de jos a ecranului.

  3. Atinge butonul Urmeazănull.

  4. Atinge butonul AutoMixnull pentru a activa sau a dezactiva funcția.

Activarea sau dezactivarea funcției AutoMix pe Mac, iPad sau Apple Vision Pro

  1. Deschide aplicația Apple Music.

  2. În comenzile de redare, fă clic pe butonul Urmeazănull.

  3. Fă clic sau atinge butonul AutoMixnull pentru a activa sau a dezactiva funcția.

Funcția AutoMix este disponibilă numai pe un computer Mac cu cip Apple.

Dacă muzica nu face tranziții dinamice cu AutoMix

Funcția AutoMix poate determina că nu este necesară o tranziție dacă:

  • Albumul este redat în ordine secvențială.

  • Conținutul este încărcat din biblioteca ta muzicală și nu are corespondent.

  • Genurile sau tempourile sunt incompatibile.

Utilizarea funcției Tranziție graduală pe un dispozitiv Apple

Activează sau dezactivează funcția Tranziție graduală în aplicația Apple Music.

Activarea sau dezactivarea funcției Tranziție graduală pe iPhone

  1. Deschide aplicația Apple Music.

  2. Atinge mini‑playerul din partea de jos a ecranului.

  3. Atinge Urmeazănull.

  4. Atinge butonul Tranziție gradualănull pentru a activa sau a dezactiva funcția.

Activarea sau dezactivarea funcției Tranziție graduală pe Mac, iPad sau Apple Vision Pro

  1. Deschide aplicația Apple Music.

  2. În comenzile de redare, fă clic pe butonul Urmeazănull.

  3. Fă clic sau atinge butonul Tranziție gradualănull pentru a activa sau a dezactiva funcția.

1 Funcția AutoMix nu este disponibilă cu AirPlay.

2 Funcția AutoMix nu este disponibilă pe computerele Mac cu procesor Intel, Apple TV, Apple Watch, HomePod, Android sau Apple Music pentru Windows.

Disponibilitatea aplicației Apple Music poate varia în funcție de țară sau regiune. Află ce este disponibil în țara sau regiunea ta.

Ai nevoie de ajutor suplimentar?

Spune-ne mai multe despre ce se întâmplă, iar noi îți vom sugera ce poți să faci în continuare.

Obține sugestii

Data publicării: