Deblocarea computerului Mac cu dispozitivul Apple Watch

În timp ce porți Apple Watch, computerul Mac poate detecta când te afli în apropiere, apoi te autentifică în mod automat. De asemenea, poți folosi Apple Watch pentru a aproba alte solicitări referitoare la parola de administrator.

Laptop Mac și Apple Watch afișând o pictogramă cu lacăt, care ilustrează funcția de deblocare automată.

Configurează Deblocare automată

  1. Asigură-te că dispozitivele tale îndeplinesc cerințele de sistem pentru Auto-deblocare și că sunt configurate după cum urmează:

  2. macOS Ventura 13 sau o versiune ulterioară:

    • În meniul Apple (), selectează Configurări sistem.

    • În bara laterală, fă clic pe Touch ID și parolă (sau Parolă de login, în funcție de modelul de computer Mac).

    • În secțiunea Apple Watch din partea dreaptă, activează configurarea pentru Apple Watch.

  3. Versiuni anterioare de macOS:

    • În meniul Apple , selectează Preferințe sistem.

    • Fă clic pe Securitate și confidențialitate.

    • Selectează „Folosește dispozitivul Apple Watch pentru deblocarea aplicațiilor și a computerului Mac” sau „Permite dispozitivului Apple Watch să deblocheze computerul Mac.”

Autentificarea și aprobarea solicitărilor de parolă cu Apple Watch

Prima oară când te autentifici după ce pornești, repornești sau te deconectezi de pe computerul Mac, trebuie să introduci manual parola. După aceea, Apple Watch te autentifică automat. Trebuie doar să activezi computerul Mac atunci când porți dispozitivul Apple Watch și conectarea se va face automat, fără a introduce o parolă.

De asemenea, poți folosi Apple Watch pentru a aproba multe alte solicitări de introducere a parolei de administrator. Trebuie doar să dai dublu clic pe butonul lateral de pe Apple Watch atunci când ți se solicită. Parola de administrator este introdusă automat pe Mac.

Un Apple Watch care afișează un mesaj cu opțiunea de dublu clic pentru aprobare.

Dacă ai nevoie de ajutor

Dacă întâmpini dificultăți legate de funcționarea funcției Auto-deblocare:

Data publicării: