GarageBand pentru Mac: Editarea interpretării bateristului

Editarea interpretării bateristului

Există o serie de configurări în editorul Drummer , care afectează stilul de interpretare al bateristului. Aceste configurări se găsesc în partea dreaptă a zonei de preconfigurări.

Figură. Editorul Drummer afișând comenzile de interpretare

Puteți să editați complexitatea și intensitatea sonoră a interpretării, să tăiați sau să restabiliți volumul pieselor setului de tobe și să alegeți ce instrumente să includă un anumit ritm. Puteți utiliza pictogramele de percuție pentru a activa diferite instrumente și puteți alege dintre diferite variații pentru tobe și instrumentele de percuție. De asemenea, puteți selecta variații de jumătate de timp sau doi timpi pentru tobele mari și mici.

Ajustați complexitatea și intensitatea sonoră a interpretării

  • Trageți pucul într-o poziție diferită în padul XY.

    Figură. Editorul Drummer afișând padul XY

Cu cât plasați pucul mai spre dreapta, cu atât mai complex devine sunetul; cu cât plasați pucul mai sus, cu atât mai puternic este redat sunetul.

Alegerea unei variații de ritm pentru instrumentele tip tobă

  • Selectați un instrument, apoi trageți glisorul la dreapta instrumentului sau alegeți un increment.

    Figură. Editorul Drummer afișând comenzile de variație a ritmului

    În unele cazuri, puteți selecta mai multe instrumente dintr-o categorie.

Tăierea sau restabilirea volumului unei tobe sau a unui instrument de percuție

Figură. Editorul Drummer afișând setul de tobe cu sonor tăiat sau restabilit
  • Pentru a include instrumentul în interpretare: Faceți clic pe instrument pentru a-l selecta sau pentru a restabili volumul.

  • Pentru a elimina un instrument din interpretare: Faceți clic pe instrument pentru a-l estompa sau pentru a tăia volumul.

Utilizarea unei variații de jumătate de timp sau de doi timpi pentru tobele mari și mici acustice

  • Alegeți 1/2 sau 2x în capătul din dreapta al glisorului Tobă mare și mică.

    Figură. Editorul Drummer afișând variații de jumătate de timp sau de doi timpi

Editarea altor configurări de interpretare

  • Reduceți sau măriți numărul și lungimea umplerilor: Trageți reglajul Umpleri în jos sau în sus.

    Figură. Reglaj Umpleri

    Puteți face clic pe lacăt pentru a preveni orice modificare a configurărilor umplerii când schimbați preconfigurările sau bateriștii.

  • Ajustați modul aleatoriu al ritmului în curs de redare: Trageți reglajul Swing pe verticală.

    Figură. Reglaj Swing

    Puteți face clic pe lacăt pentru a preveni orice modificare a configurărilor Swing când schimbați preconfigurările sau bateriștii.

  • Alegeți dacă swingul este bazat pe optimi sau pe șaisprezecimi: faceți clic pe butonul optimi sau șaisprezecimi.

    Figură. Butoane optimi și șaisprezecimi

Orice schimbare sau selecție pe care o efectuați în editorul Drummer afectează doar regiunea selectată, nu întreaga pistă.

Published Date: 28.12.2017
Helpful?