Keynote pentru Mac: Colaborarea la o prezentare Keynote partajată

Colaborarea la o prezentare Keynote partajată

Fie că sunteți proprietarul unei prezentări partajate sau ați fost invitat să colaborați, după ce deschideți prezentarea puteți vedea editările efectuate de alte persoane în timp real, puteți ascunde sau afișa activitatea de editare și multe altele.

Numărul de persoane care editează sau vizualizează prezentarea (fără a vă include pe dvs.) apare pe butonul Colaborează din bara de instrumente, iar numele acestora apar în lista de participanți.

Acceptarea unei invitații la colaborare

Atunci când primiți un link spre o prezentare partajată, ce anume se întâmplă atunci când faceți clic pe link depinde de accesul și permisiunile configurate de către proprietar, de versiunile de Keynote și macOS instalate pe computerul dvs. și de autentificarea dvs. sau nu la iCloud.

  1. Faceți clic pe link-ul din e-mailul, mesajul sau postarea pe care ați primit-o.

  2. Dacă vi se solicită, autentificați-vă pe iCloud cu un ID Apple sau urmați instrucțiunile care apar.

    Prezentarea se deschide în funcție de următoarele:

    • Pe un Mac: Prezentarea se deschide în Keynote pentru Mac sau în Keynote pentru iCloud în funcție de configurarea iCloud pe Mac și de autentificarea la această funcționalitate, de aplicația de unde ați făcut clic pe link (de exemplu, în Mail pe Mac sau pe o pagină web), de versiunea de macOS High Sierra (10.13 sau ulterioară) și de Keynote (9.1 sau ulterioară) pe care o aveți instalată pe computer.

    • Pe iCloud.com pe un computer Mac sau Windows: Dacă sunteți autentificat pe iCloud.com într-un browser web, prezentarea se deschide în Keynote pentru iCloud și este adăugată la gestionarul dvs. de prezentări și la iCloud Drive.

    • Pe un dispozitiv iOS cu iOS 11 sau o versiune ulterioară și Keynote 5.1 sau o versiune ulterioară: Prezentarea se deschide în Keynote pe dispozitivul iOS și este adăugată în gestionarul de prezentări.

    • Pe un dispozitiv Android sau pe un dispozitiv iOS fără iOS 11 sau o versiune ulterioară și Keynote 5.1 sau o versiune ulterioară: Prezentarea se deschide într-un browser, unde o puteți vizualiza, însă nu o puteți edita.

Dacă întâmpinați probleme în acceptarea invitației, asigurați-vă că îndepliniți cerințele de sistem și iCloud.

Colaborarea la o prezentare partajată

  1. Deschideți prezentarea partajată.

    Dacă ați deschis prezentare anterior, căutați-o în dosarul Keynote de pe iCloud Drive. Dacă nu vedeți prezentarea, faceți clic pe linkul din e-mailul, mesajul sau postarea pe care ați primit-o, iar dacă vi se solicită, autentificați-vă.

    Dacă nu puteți deschide prezentarea, consultați „Acceptarea unei invitații la colaborare” de mai sus.

  2. Editarea prezentării.

    Editările efectuate de dvs. sau de alte persoane în prezentare apar în timp real. Cursoarele colorate și selecțiile de text și obiecte colorate indică locul unde editează alte persoane. Deplasați cursorul dvs. peste un cursor colorat pentru a vedea cine editează.

  3. Efectuați una dintre următoarele acțiuni:

    •  Vizualizați cine lucrează în prezentare: Faceți clic pe butonul Colaboratori din bara de instrumente pentru a deschide lista participanților, care afișează cine s-a alăturat prezentării și cine o editează sau o vizualizează.

      Numărul de persoane care editează sau vizualizează prezentarea (fără a vă include pe dvs.) apare pe buton.

    •  Urmăriți editările unei persoane: Faceți clic pe punctul colorat de lângă numele persoanei din lista de participanți. Dacă nu vedeți un punct colorat, persoana are prezentarea deschisă, însă nu participă în mod activ.

    •  Ascunderea sau afișarea activității (cursoare sau selecții colorate): Alegeți Vizualizare > Ascunde activitatea de colaborare sau Vizualizare > Afișează activitatea de colaborare (din meniul Vizualizare din partea de sus a ecranului).

    • Rezolvarea conflictelor: Dacă sunteți proprietarul prezentării și există conflicte, veți vedea un dialog. Alegeți versiunea pe care doriți să o păstrați; dacă păstrați mai multe modificări, în versiunea partajată va rămâne cea mai recentă.

Dacă vedeți o alertă pe butonul Colaboratori butonul Colaborare offline în bara de instrumente, computerul dvs. este offline și nu puteți edita prezentarea până când nu este din nou online. Verificați conexiunea la internet și așteptați reconectarea computerului.

Respingerea unei prezentări partajate

Dacă nu mai doriți să aveți acces la o prezentare care a fost partajată cu dvs., puteți ieși singur din lista de participanți.

  1. Faceți clic pe butonul Colaboratori din bara de instrumente.

  2. Deplasați cursorul peste numele dvs., faceți clic pe cele trei puncte care apar, apoi alegeți Elimină.

Prin eliminarea numelui din lista de participanți va fi eliminată și prezentarea din iCloud Drive. Dacă ulterior doriți să accesați prezentarea, puteți utiliza linkul inițial pentru a o deschide din nou.

Notă: Nu toate caracteristicile Keynote sunt disponibile pentru prezentările partajate cu alte persoane. Consultați acest articol de asistență Apple pentru informații.

Published Date: 10.07.2019
Helpful?