Backupul şi restaurarea unui dispozitiv iPhone, iPad sau iPod touch cu iCloud sau iTunes

Află cum se utilizează iCloud sau iTunes pentru a face backup şi a restaura conţinut de pe un dispozitiv iPhone, iPad sau iPod touch.

Utilizează iCloud pentru a face backup pentru dispozitivele tale iOS dacă doreşti o soluţie de backup automată, doreşti să restaurezi date pe dispozitiv din aproape orice locaţie prin conectivitate Wi-Fi, nu doreşti să conectezi foarte frecvent dispozitivul tău iOS la un computer Mac sau un PC sau nu deţii un computer mac sau un PC.

Utilizează iTunes dacă utilizezi frecvent computerul care găzduieşte backupurile tale, nu ai un cont iCloud sau nu doreşti să utilizezi iCloud, doreşti backupuri locale sau în reţea sau doreşti să ai un backup manual sau secundar de utilizat cu un backup iCloud.

Obţine ajutor pentru a te decide dacă să utilizezi iCloud sau iTunes pentru a face backup pentru conţinutul de pe dispozitivul tău iOS.

iCloud

Backupul iCloud le asigură o soluţie de backup simplă şi de încredere clienţilor care doresc să facă backup pentru dispozitive iOS în mod wireless şi automat.

Efectuarea backupului

Dacă utilizezi iCloud, acesta poate face automat un backup al datelor tale. Pentru a face backup utilizând iCloud:

  1. Atinge Configurări > iCloud > Backup.
    Dacă utilizezi iOS 7 sau o versiune anterioară, atinge Configurări > iCloud > Stocare şi backup.
    Configurările pentru backup în iCloud
  2. Atinge Backup iCloud pentru a activa această opţiune.
  3. Atinge Efectuaţi backup acum.

După ce ai activat opţiunea Backup iCloud, nu mai trebuie să revii la acest ecran pentru a face backup pentru dispozitiv. Totuşi, poţi să vezi când a avut loc ultimul backup în Efectuaţi backup acum.

Restaurarea

Dacă ai un dispozitiv iOS nou sau dacă trebuie să restaurezi un dispozitiv iOS pentru a rezolva o problemă:

  1. Porneşte dispozitivul. Ar trebui să vezi un ecran de bun venit.
  2. Urmează paşii din Asistentul de configurare iOS până ajungi la ecranul Configurare.
    Configurarea dispozitivului iPhone
  3. Selectează Restauraţi din backup iCloud.
  4. Selectează un backup.

Poţi parcurge din nou Asistentul de configurare iOS ştergând tot conţinutul de pe dispozitiv. Atinge Configurări > General > Resetaţi > Ştergeţi conţinut şi configurări. Această acţiune va elimina tot conţinutul de pe dispozitiv, deci efectueaz-o numai dacă ai deja un backup. Asistentul de configurare iOS este singurul mod de a restaura un backup.

iTunes

Poţi să utilizezi iTunes pentru a face backup şi a-ţi restaura conţinutul pe dispozitivul iPhone, iPad sau iPod touch.

Efectuarea backupului

Pentru a face backup al conţinutului de pe dispozitivul tău iOS în aplicaţia iTunes de pe computer:

  1. Asigură-te că pe computer există cea mai recentă versiune de iTunes.
  2. Conectează dispozitivul iOS la computer.
  3. Selectează Fişier > Dispozitive > Backup.
    Dacă utilizezi iTunes 10.7 sau o versiune anterioară, fă clic dreapta pe dispozitiv şi selectează Efectuaţi backup acum.

De asemenea, poţi să faci backup sincronizând dispozitivul iOS cu computerul. Dacă utilizezi iTunes pentru sincronizare, efectuarea backupului este primul pas.

Pentru a verifica dacă backupul s-a finalizat cu succes, deschide Preferinţe iTunes şi selectează fila Dispozitive. Vei vedea numele dispozitivului însoţit de data şi ora la care iTunes a creat backupul.
Backupul în Preferinţe dispozitive

Restaurarea

Dacă ai un dispozitiv iOS nou sau trebuie să restaurezi un dispozitiv iOS pentru a rezolva o problemă:

  1. Conectează dispozitivul iOS la computerul care conţine backupul.
  2. Instalează cea mai recentă versiune de iTunes.
  3. Selectează Fişier > Dispozitive > Restauraţi din backup.
    Dacă utilizezi iTunes 10.7 sau o versiune anterioară, fă clic dreapta pe dispozitiv şi selectează Restauraţi din backup. iTunes şi iOS nu acceptă instalarea de backupuri ale versiunilor mai noi de iOS pe dispozitive care utilizează versiuni anterioare de iOS.

Important:  Informaţiile despre produsele care nu sunt fabricate de Apple sunt furnizate exclusiv în scop informativ şi nu trebuie considerate drept o recomandare sau o garantare a produselor respective de către Apple. Pentru informaţii suplimentare, contactaţi producătorii respectivelor produse. 

Ultima modificare:
Util?
82% dintre persoane au considerat că este util.

Informaţii suplimentare de asistenţă pentru produs